Ce este omul?

            O intrebare la care am raspuns odata şi am fost criticat cam aspru afirmand ca omul este cea mai mare greşeala a lui Dumnezeu. Poate am avut dreptate, poate nu, poate am fost prea aspru cu mine, dar o facusem din anumite motive. Acum, după ce a mai trecut ceva timp, cred că omul este, la fel cum au spus-o şi alţii, cea mai complexă maşinărie, dar şi cea mai vulnerabilă în acelaşi timp. Omul este complex tocmai prin capacitatea lui de a gândi şi de a avea sentimente. Sentimentele ne fac vulnerabili, sentimentele şi sinceritatea. Sentimentele ne fac fericiţi, tot ele ne fac şi trişti.

            Lumea din jur, cea cu care convieţuim ne face ceea ce suntem, ea ne controlează sentimentele. Ea ne face să iubim, ea ne face să urâm. Persoanele din jurul meu m-au făcut să simt ambele extreme. M-au facut să mă simt mândru, puternic, ruşinat, ultimul om, să am toate trăirile posibile. Este nevoie de toate, dar în cantităţi diferite. Dar acum vreau să mă refer doar la cele care m-au făcut să mă simt bine, să îmi recapăt încrederea, să mă facă să cred că totuşi există şi oameni în jurul meu.

            Am greşit mult, de multe ori faţă de aceste persoane, dar totuşi nu au plecat de lângă mine. Au stat acolo şi mi-au suportat tot, figuri, jigniri, bucurii, supărări. Am trăiti împreună bucurii şi tristeţi, succese şi insuccese. Sunt acele persoane care le-am dezamăgit de atâtea ori, le-am făcut să plângă şi nu au renunţat la mine. Sunt acele persoane care le-am facut să fie mândre de mine, să râdă alături de mine şi nu au renunţat la mine. De ce nu au plecat? Pentru că există încrederea în faptul că o persoană se poate schimba, pentru că ele cred că supărările şi jignirile nu se fac întotdeauna intenţionat, şi dacă s-au făcut, s-au făcut pe baza unui motiv pe care într-un final l-au înteles. Pentru că au avut încredere în mine. Am ştiut să le mulţumesc? Poate.

            Dacă Dumnezeu iartă („iarta-ne nouă păcatele noastre precum şi noi iertăm greşiţilor noştri”) inseamnă că şi noi putem. Poate din această cauză nu renunţăm aşa de uşor la anumite persoane care greşesc, repetat, frecvent, voit sau involuntar ... poate.

            Sunt puţini aceşti oameni. Dar sunt cei care trebuiesc preţuiţi. Sunt cei care vor face orice pentru tine, pentru mine. Sunt acei oameni care vor trece prin apă şi foc, alături de tine, cu tine sau chiar în locul tău, meu.

            Mulţumesc acestor oameni care au fost tot timpul alături de mine şi care sper să rămână în continuare acolo. Vă mulţumesc, vă iubesc pentru ceea ce sunteţi, pentru că sunteţi în locul potrivit la momentul potrivit. Poate nu întodeauna, dar faceţi totul să treacă mai uşor, să fie soluţionabil, să poată fi iertat, să ...

            Singuri, suntem vulnerabil. Împreună suntem mai puternici.